Două cluburi de fițe de pe litoral s-au închis în timpul stării de alertă!

Publicat: 24 iul. 2020, 14:56 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Două cluburi extravagante de la malul mării au fost închise pentru o perioadă, după ce au fost făcute mai multe controale.

Autoritățile au găsit nereguli, inclusiv legate de problema distanțării fizice. Așadar, patronii celor două cluburi de pe litoral, din Mamaia, au primit amenzi usturătoare. Măsura de închidere a celor două spații a fost luată temporar. În noaptea de joi spre vineri, reprezentanții ANPC au efectuat controale și au descoperit că dădeau spre consumație alimente preparate cu câteva zile înainte, dar și înghețată expirată. Reprezentanții cluburilor au fost amendați cu câte 20.000 de lei. Un alt club a fost amendat cu 12.000 de lei, arată Antena 3.

Un focar la Sibiu a fost depistat!

La Spitalul Județean de Urgență din Sibiu a fost depistat un focar. Zece cadre medicale au fost confirmate pozitive cu noul coronavirus. Potrivit Mediafax, șase dintre cadrele medicale lucrează în cadrul laboratorului de analize al spitalului din Sibiu. Până astăzi, în Sibiu au fost înregistrate 832 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1119 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus

Bilanț coronavirus România, 24 iulie 2020. În ultimele 24 de ore, pe teritorul țării, au fost confirmate 1119 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate și 24 de noi decese. Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 42.394 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

25.349 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.918 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.119 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 2.150 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.864. Dintre aceştia, la ATI sunt internaţi 301 pacienţi. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.053.656 de teste.

Publicat: 24 iul. 2020, 14:56 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×